Now we burn!

România! Sahara! Real sights, real experiences, real people!

Braaavo, mă, doar atât? L-aţi avut la mână pe Marcel Hoară şi ce i-aţi făcut? Un duş cu apă minerală şi i-aţi aruncat să mănânce nişte ouă şi câteva cotoare de mere? (da, şi cotoarele sunt mâncare; pentru porci) Phiii, dacă nu eram român, obişnuit să mă mulţumesc cu puţin, ce m-aş fi mâniat! Dar românismul nesuprimabil mă sileşte să spun că este, totuşi, un început…

Deşi nu e, că pensionarii sunt cei care au dat tonul răsculării! Săptămâna trecută, când s-au atacat în stradă, de m-am îmbolnăvit eu de nervi! Cu doar câteva zile înainte scrisesem că bătrânii sunt neputiincioşi şi nu o vor pune de o altă revoluţie. Vă imaginaţi că era să-mi pierd simţirea când am deschis televizorul şi i-am văzut dând-o parte-n parte cu jandarmii, taman la Cotroceni. “Poftim! am zis în sine. Ăştia au intrat toţi pe blogul meu şi vor să-mi dea peste nas cu încă un exemplu că tinerii din ziua de astăzi sunt degeaba!”. Şi am stat lipit de ecran toată ziua, pachet de nervi, cu un bol de popcorn în poală.

Din fericire pentru mine, nu a fost nevoie de sacrificiul sfâşietor al publicării unei dezminţiri. Bătrânii au făcut tot ce au putut, adică foarte puţin, iar argumentul meu rămâne în picioare, fără a avea nevoie de cârjă. Chiar şi aşa, tot m-a deranjat destul această nouă urecheală pe care ne-au tras-o seniorii nouă, tinerilor.

Şi, după câteva zile, am primit încă un bobârnac peste nas, când s-au luat după ei şi sugarii, ca să-mi facă sandviş întreaga generaţie zadarnică între două felii de glorie. Gugu, gaga, au ieşit şi bebeluşii în stradă şi au dat cu scutecele folosite în poarta Cotroceniului. Mi-am făcut la microunde o găleată de popcorn şi am belit ochii la televizor, aşteptând să se împută treaba. Să văd cum îi alină din plâns jandarmii pe bebeluşii belicoşi cu nişte pulane educative şi care construiesc caracterul. Dar n-am avut ce vedea, viaţa n-a bătut reality show-ul.

Totuşi, în acest sandviş al generaţiilor, în care bătrânii şi sugarii sunt baza – pâinea, iar tinerii – varza, ma trebuie o felie, cea mai consistentă şi în care chiar îmi puneam speranţele: vârsta a doua. Am pregătit o cadă întreagă de popcorn când am auzit că vin ‘j de mii de sindicalişti în capitală. Dar, până la urmă, m-am scăldat în ea în silă fiindcă nu a fost deranj mare. Hoară nu avut nevoie de medic sau cioclu ci doar de chiloţi fresh şi consiliere psihologică şi nu s-a lăsat cu kickboxing ci cu dansul pinguinilor şi cântecele ironice. Dar poate chiar ăsta a fost scopul sindicaliştilor, să socializeze puţin, că stau prea multe ore la muncă şi n-au timp de aşa ceva. Sau poate au vrut să vadă capitala, sunt câteva muzee drăguţe pe unde au fost protestele.

Să tot vii la o asemenea mobilizare! Dansăm, cântăm şi scandăm jos guvernul, jos Băsescu! Fain! Dar hai să tragem linie! Deci ce s-a obţinut acum sau ce se va obţine după oricâte astfel de manifestaţii?

Ştiţi ce? Până decid destui români să treacă la treburi mai serioase, care să mă tenteze şi pe mine şi poate pe alţi tineri, mă duc să-mi mai cumpăr nişte popcorn şi dau TV-ul pe ANT1, să văd acolo oameni hotărâţi. Luaţi aminte.

Noi tinerii ne ofuscăm instantaneu când un bătrân începe să ne povestească emfatic despre cum era “pe vremea lui”. Istorisirile aproape eroice despre greutăţile traiului acum o jumătate/un sfert de secol ne provoacă o lehamite aproape paralizantă şi, ca să nu vomăm, le retezăm vorbele cu un “hai, moşule, mă leşi?”. Acest miserupism ţine, în parte, de nesimţire, alienare, cocoşism şi alte trăsături fără de care tinereţea ar fi fadă. Dar de multe ori, pe lângă acestea, în minţile noastre înfumurate şi hormonate ni se pare că acei grumpy old men (moşnegi morocănoşi) încearcă să ne facă să ne simţim vinovaţi. Vinovaţi că noi nu am trecut, ca ei, prin vremuri cu multe neajunsuri. Vinovaţi că ducem o viaţă prea uşoară, că avem prea multe avantaje şi că aproape huzurim. Unii tineri cu lobii subdezvoltaţi şi muşchii supradimensionaţi reacţionează chiar violent fiindcă li se pare că bătrânii le înjură mamele, care nu s-au gândit să îi conceapă mai de timpuriu. Ce să-i faci, aşa-s tinerii din ziua de azi, nu?

Însă dezechilibrul dintre experienţa de viaţă a bătrânilor şi cea a tinerilor s-ar putea redresa foarte curând. Criza economică îi forţează pe iluştrii cârmuitori ai ţării să taie din plăţile către populaţie: salariile părinţilor bugetari, alocaţiile elevilor miserupişti, ajutorul de şomaj şi alte poveri pentru buget. Economia noastră plăpândă ca curu-găinii riscă să se risipească_ca puful plantei antemenţionate. Poate chiar din cauza reducerii consumului după aceste măsuri, sau cine ştie ce alte motive, cum ar fi creşterea TVA-ului şi a impozitelor după ce aceste măsuri luate pentru salvarea patriei se vor fi dovedit futile. Se pare că vin nişte vremuri grele şi de mare austeritate. Stimaţi bătrâni, iată că a venit şi vremea noastră să îndurăm!

Păcat că_cârmacii ţării vor să taie şi pensiile şi să le dea apă la moară bătrânilor deja muritori de foame. Care, se ştie, se plâng pe bună dreptate şi de condiţiile de azi, pe lângă lamentaţiile despre epoca de aur cu care ne agasează pe noi, tinerii. Prin reducerea pensiilor, stăpânirea ne ia şansa nouă, tinerilor, să ne bucurăm de imensa oportunitate de a duce în spate tot greul acestei perioade! Şi chiar avem nevoie să ne chinuim acum, că nu mai e mult şi vor trece-n nefiinţă toţi bătrânii care se jelesc despre cum era înainte de ’89. Mai avem puţin timp, noi tinerii, să le putem da replica! “Era GREU pe vremea TA??? Moşule, UITĂ-TE-N JUR!!!”. Şi astfel să nu ne mai simţim vinovaţi  noi tinerii că n-am dat de greul greu.

Aşa ceva nu vei vedea în 2010 (© Wikipedia)

Bine, poate sunt eu prea pesimist şi nu va fi chiar atât de rău. Poate nici nu ne vom apropia de sărăcia deja legendară din acele vremuri. Poate seniorii vor avea în continuare asul de inimă neagră iar experienţa anului 2010 va fi doar un doi de treflă în mâna tinerilor. Păi atunci nu se va schimba nimic între bătrâni şi tineri care vor continua să le dea reject seniorilor din reflex.

C-o fi bine, c-o fi rău în perioada următoare, e clar că şi noi tinerii din ziua de azi îi vom plictisi pe urmaşii noştri cu istorisirile, după modelul învăţat acum de la bătrâni. Noi, tinerii de azi, vom ajunge tot nişte grumpy old men care vom predica afectat despre cum şi câte am îndurat noi în anul 2010. Iar dacă istoria noastră nu va fi atât de tragică, o vom înflori şi vor da cu văitături şi lacrimi ca să primim o cât de mică porţie de milă de la urmaşii noştri.

Orice ar fi, până la urmă tot bătrânii de azi vor fi câştigat în faţa bătrânilor de mâine. Seniorii de azi au o revoluţie în palmares, făcută după ce s-au săturat să îndure greutăţile. Dar acum cine să facă aşa ceva? Seniorii cu experienţă sunt neputincioşi, cine să declanşeze o puternică mişcare socială şi să schimbe treburile? Noi, tinerii, nu?
Hai, moşule, mă leşi?

Haoleo, manca-v-aş chakrele, mişto că mai sunt unii cetăţeni responsabili şi implicaţi în politică! Mare noroc au avut social-democraţii că au fost vizitaţi de trei vrăjitoare cunoscute care au făcut ordine la congres! Fermecătoarele “albe” au boscorodit incantaţii împotriva magiei negre, i-au molcomit pe înflăcăraţii violeţi şi s-au sleit să ţină spiritele sub control ca să iasă un congres bengos!

Doar că, fără Flacăra Violetă prin preajmă, Mircea Geoană nu mai are scuză că a pierdut şefia PSD. Nu a fost atacat energetic precum la prezidenţiale, acum l-au protejat vrăjitoarele puternice! Totuşi, cine ştie ce alte forţe ar putea fi implicate?! Poate ne ajută cu o explicaţie Viorel Hrebenciuc, cel care a şi lansat bomba Flacării Violete la televizor. Am auzit că guzganu’ rozaliu şi-a luat imediat după congres o carte de profil şi va face dezvăluiri şoc, senzaţional şi în direct despre implicarea unui anumit Aliodor Voldemort în alegerile din PSD…

Viorele, ne-am distrat cu flacăra şi ştim că poţi mai mult!

Dan Voiculescu îşi face oaste de epigramişti şi caricaturişti. Sunt înarmaţi cu pixuri şi peneluri şi sunt extrem de periculoşi în lupta vers-la-vers sau tuşă-la-tuşă. Prima mobilizare a avut loc duminică 7 februarie 2010, când au fost raliaţi de însuşi comandantul suprem, cunoscut de inamici sub indicativul “Felix“.

Traiane, vreau neapărat o invitaţie la o chermeză la Cotroceni, ca să nu-mi aud apoi vorbe că-s omul mogulului. Promit că la tine vin cu o sculă mai tare şi o folosesc mai cu talent, să iasă clip mega clip!

Vitalul Minister al Turismului a lansat în primăvara lui 2009 o campanie de promovare genială care are potenţial încă neexplorat! “Romania – Land of Choice” este un exemplu pentru orice student la PR, marketing sau bullshitting (arta de a vinde sau promova orice)!

Avem până acum două spoturi. Unul care ne arată părţile plictisitoare ale României (sate, mănăstiri, oi, oraşe vechi, găini în curte) dar şi părţile distractive (cluburi, munţi, lacuri de acumulare, plaje, fete în bikini, păduri, râuri, păsări, cai). Şi altul în care găsim Ateneul, poliandrie legală, Casa Poporului, zebre pe străzi, peşti în copaci şi o pădure înceţoşată, spotul fiind făcut probabil după o tragere la sorţi. Ridicăm sprânceana şi “ne râdem” de asemenea comedie.

Dar hai să fim serioşi, trebuie să extindem imediat această campanie, să prindă până la vară ca să ne scoată din foame puhoiul de turişti străini. E simplu, facem în spoturi comparaţii între ce e la noi şi treburile din străinătate aplicând mentalitatea românească: “Ce, doar ăla are? Ba uite ca am şi eu!”. Şi prin astfel de cocoşisme furăm turişti de la alte destinaţii arătând că România poate fi o variantă bună deşi e diluată faţă de locurile la care ne raportăm. Tourists, here are your choices!

Pentru început, să ne uităm la clima ţării. Suntem în zona temperat-continentală iar termometrele variază la noi peste 60 de grade Celsius, de la sub -30 până la peste +30. Iarnă ne îngheaţă gerul iar vara ne topeşte canicula. Aruncăm această informaţie spre turiştii care n-ar suporta condiţiile extreme zilnice din Siberia sau din Sahara şi caută ceva mai “light”, ca la ţigări. Sahara e uscată complet, pe noi ne mai loveşte cu succes seceta. Siberia e îngheţată bocnă, în România ne mai pişcă valurile de ger. Deci îi atragem pe turiştii care vor să simtă cum e sa atingi limitele suportabilităţii şi să nu-ţi dai duhul. Mesajul final e: şi în România poţi arde aproape ca înspre ecuator sau îngheţa cam ca înspre poli, dar la noi ai mai multe şanse să supravieţuieşti şi să poţi repeta experienţa! Aşa cum repetăm noi, localnicii, în fiecare iarnă şi în fiecare vară… Tourists, come to Romania, land of choice: burn alive or freeze to death!

Am încropit şi un mic spot, bun ca sursa de inspiraţie pentru cei din minister:

De săptămâna trecută, când Mihai Eminescu ar fi împlinit 160 de ani şi ar fi dat o mega petrecere, tot citesc poeziile lui, ca să fiu în trend. Joi seară am ajuns la Scrisoarea a 3-a. Eram aproape de final când m-a cuprins brusc Flacăra Violetă. Am căzut într-o transă adâncă şi când m-am trezit aveam în cap nişte versuri…

De-aşa vremi se-nvredniciră jurnaliştii şi-analiştii,
Toate zilele lor le-umplu politrucii şi-ariviştii…
În talk-show-uri serioase pe întregi la cap îi caut,
Emisiuni şi analize urmăresc şi tot ce aud
Sunt discuţii despre chakra şi mă-ntreb ce le-a venit?
Schimb canalul şi dau iarăşi peste alt şi alt smintit!
O, politicieni, ce spuneţi? Flăcări violete-aprindeţi?
Vreţi să vă-njurăm chiar pentru tot ce faceţi şi ce ziceţi?
Din mentalitatea voastră să-nţelegem că nărozii
Decid zilnic soarta noastră şi împart bănuţii noştri?
Rămâneţi la ale voastre şi ţineţi doar pentru voi
Superstiţiile tâmpe despre violet şi joi
Că s-a dus în lume vorba despre neghiobia voastră
De la Washington sau Londra pân’ la Sena cea albastră

Ia lăsaţi-ne în tihnă, că sunteţi toţi bolnavi cronic.
Totuşi noi ne-mbolnăvirăm, mulţam vouă. Ce ironic…
Cum nu vine-un psihotronic să-i atace rău de tot,
Să-i hipnotizeze bine, singuri să se-arunce-n bot?
Sau să intre în azilul construit doar din cărbuni
Şi cu flacăra cea simplă să-i “tratăm” pe-aceşti nebuni!

Duminică m-am întâlnit pe stradă cu Silviu Prigoană şi cu fiul său, Honorius. Foarte obraznic ăsta micu’, deloc nu vroia să asculte de tat-su, care-l învăţa de bine! Şi uite că a pierdut alegerile din cauză că n-a vrut să folosească Flacăra Violetă, cum a fost sfătuit…

You don't know the power of the violet side!

Supăraţi probabil din cauza post-ului în care i-am tras de urechi pentru că publică pornografie voalată sub pretextul unor ştiri, cei de la antena3.ro s-au învârtoşat şi au publicat nişte pornografie mai uşor de dibuit: Cu sânii la vedere şi cu dovleacul pe cap!

Breaking-news! O vedetă porno şi-a arătat sânii!!!

Pentru necunoscători, doamna din imagini este Aria Giovanni, o foarte cunoscută şi apreciată starletă porno.

Clipul din “ştirea” băgată pe antena3.ro este scos dintr-un film porno voyeuristic, Aria Giovanni Xposed 5. În trailerul filmului, produs şi vândut în exclusivitate de website-ul porno specializat azianixposed.com, nu veţi găsi secvenţa cu dovleacul, dar puteţi vedea un instantaneu din acea secvenţă aici, mai jos în pagină. Observaţi în clipul din “ştire” şi watermark-ul pus de site-ul porno în partea de stânga-jos.

De fapt, “ştirea” de pe antena3.ro a fost improvizată în jurul unui clip upload-at pe videonews.ro de un utilizator care a încălcat astfel legea drepturilor de autor, alături de site-ul videonews.ro care găzduieşte clipul.

Textul “ştirii” este demn de Pulitzer: “O femeie atrăgătoare, doi câini şi mai mulţi dovleci. Este evident, Halloween-ul.”. Şi dacă era o gospodină mândră din Sculeni care făcea plăcinte cu dovleac şi izgonea câinii hămesiţi care dădeau târcoale bucătăriei? Apoi, până şi “redactorul” recunoaşte că e o pierdere de timp sa te uiţi la clip, mai bine derulezi până chiar la final: “Cam asta e tot, cu excepţia ultimelor secunde din film, pentru care merită să fie urmărit. Pentru că în cadru apare şi o pereche de sâni!”. Uau, cât de mult mi-am dorit dintotdeauna să văd nişte sâni timp de 3 secunde şi ce bine că există antena3.ro, altundeva n-aş fi găsit…

Dacă se îndură tzutzu şi pune în zilele următoare tot filmul pe videonews.ro, probabil antena3.ro îl va da ca ştire în weekend-ul următor. Pe ăsta l-au rezolvat cu dovlecii doamnei Aria Giovanni, şi-au adus artificial ceva trafic pe site. Răbdarea este o virtute şi noi nu suntem animale, ne putem abţine de la.. văzut şi-i vizităm peste o săptămână ca să-şi facă target-ul de trafic şi atunci.

Sau mai bine punem mână de la mână şi îl cumpărăm high-quality? Să se bucure şi.. ochii noştri puţin.

Ce bucurie pe colegii din presă, dragii de ei, cu aducerea lui Dan Bittman în Ministerul Finanţelor Publice! Tânjeau după o ştire mai suculentă după atâtea zile cu gripa porcină, bugetul, cearta din PSD şi Hayssam. Chiar nu fac mişto de ei, mi se pare drăguţă situaţia. Şi eu mă bucuram ca un copil în ziua de Crăciun când prindeam câte o ştire cu care mă puteam juca.

Pe asta ne-a dat-o Sebastian Vlădescu, deşi eu credeam că el nu ne va mai gâdila umorul în 2010. Ziceam că bancul cu Andrei Gheorghe e singurul pe anul ăsta din partea lui şi că urmează doar să îmi strice zilele cu glume proaste despre ce măsuri de austeritate trebuie să luăm în anul de criză. Dar Vlădescu a luat bancul vechi, l-a modificat puţin şi ni l-a spus din nou, de data asta nu cu Bulă ci cu Dan Bittman.

Iată-l, faceţi mişto de el!

Şi cât l-au ironizat fin şi câte răutăcisme inofensive au catapultat oamenii din presă spre Bittman… “Ţi-am dat un inel? Acum îţi iau impozit pe el!”. “Banii vorbesc, banii vorbesc, / Cei de la Finanţe aiurea-i cheltuiesc!”. Au zis că e un “rapsod al crizei”, au remixat piesele lui şi au râs de “trupa de la Finanţe”. Şi s-au tot ţinut ei de bancuri până când a zis vreun şef: “Tovarăşi, ce facem aici? Muncim şi noi eficient sau ardem gazu’ la caterincă?” Apoi au început analiza profundă şi categorică (dar tot au mai strecurat şi câte o poantă).

O fi bun, n-o fi bun? Va reuşi să lucreze în echipă cu Andrei Gheorghe? Nu ştiu! Poate după concerte, în loc să împartă autografe, va aduna bileţele cu nemulţumirile oamenilor şi i le va da, cu înjurăturile tăiate, lui Vlădescu. A cărui declaraţie mi s-a părut chiar mai tare decât ştirea în sine.

De fapt, Sebastian Vlădescu ne-a transmis voalat că ei nu prea au tangenţe cu noi ăştia şi cu vieţişoarele noastre de cetăţeni. Şi că de-aia le trebuie unul mai din popor, ca Bittman. Sau poate am înţeles eu prost? Hai să încerc şi eu o analiză profundă şi categorică, iar dacă nu-mi iese, poate măcar strecor vreo poantă…

“Eu, dacă intru în contact cu oamenii, mă lovesc de o anumită reticenţă”, a zis Vlădescu.

Adică nu prea îl bagă lumea-n seamă sau chiar îl înjură, cum am zis eu mai sus?

“Venind dintr-o zonă total ruptă de cea a Ministerului Finanţelor, poate să încerce acest lucru (n.r.: să găsească soluţie de a discuta cu cetăţeanul).”

Din ce zonă vine Bittman de e total rupt? E dintr-o ţară exotică? E extraterestru? Sau e Ministerul Finanţelor într-o altă dimensiune faţă de noi? Sau nu sunt cei de acolo oameni ca Bittman şi ca noi ăştialalţi de nu merge comunicarea lor cu noi, cetăţenii?

“Vreau feedback de la populaţie. Bittman fiind o persoană populară şi care nu este legată de minister, vom putea avea o opinie obiectivă privind imaginea ministerului. El poate afla părerea populaţiei. Vreau să ştiu ce gândeşte populaţia despre Ministerul Finanţelor Publice.”

Cât de hardcore e la MFP!

Fără Dan Bittman nu pot primi feedback de la populaţie? Popularitatea lui Dan Bittman îl va ajuta să fie urechea ideală în care vor spumega oamenii nemulţumirile lor? Lipsa legăturilor cu ministerul îi va permite să aibă o opinie obiectivă sau mai degrabă simplistă?

“Informaţia care vine la mine prin intermediul oamenilor din minister este o informaţie alterată de experienţa lor.”

Eu credeam că este informaţie analizată şi structurată, dacă sunt buni şi corecţi experţii pe care chiar tu, ca ministru, i-ai angajat. Şi mă gândeam că dacă vrei feedback brut, îţi faci blog (www.ihaveyomoney.ro) sau, dacă eşti un temerar, începi să citeşti scrisorile care ajung la Minister.

“E nevoie de comunicare cu cetăţeanul care să fie mai puţin tehnică.”

Pentru asta ştiam că există profesioniştii în finanţe care să înţeleagă complicăciunile financiare şi să le traducă pentru norod cu ajutorul unor alţi profesionişti, ăştia din urmă în comunicare. Cum urmează să comunice Bittman dacă el nici nu înţelege ce fac ei acolo, cum a spus chiar Vlădescu? Sau poate vor să-i fie textieri şi el să recite ce compun ei?

Apoi, după ce că-l ia doar ca să se plimbe de braţul lui în oraş, că e tare frumos şi popular, l-a mai făcut şi prost, tot voalat:

“(…) dacă e perceptibil pentru Dan Bittman, e perceptibil pentru mult mai mulţi oameni.”

Chiar aşa? Eu nu-l ştiam pe Dan Bittman la nivelul lui ‘nea Gheorghe de la stână, îl ştiam intelectual şi cu un IQ peste acei mulţi oameni de care zice Vlădescu. Şi mă gândeam că doar ce e perceptibil pentru Sexy Brăileanca şi Fernando de la Caransebeş e perceptibil pentru mult mai mulţi oameni.

“(…) de foarte multe ori, din punct de vedere tehnic, ceea ce eu înţeleg, s-ar putea să îmi fie foarte greu să comunic mai departe.”

La fraza asta nu am întrebări şi nelămuriri pentru că am prins esenţa: “îmi fie foarte greu să comunic”. Adevăr grăieşte Sebastian Vlădescu!

Că tare greu le e politicienilor… Nu doar să comunice mesajele lor cruciale ci în tot ce fac, şi totuşi se luptă în continuare! Se luptă deşi chiar ei spun cât e de greu e să ne înţeleagă şi să se facă înţeleşi şi cum au nevoie de ajutor să comunice cu noi, oamenii simpli, la nivelul nostru. Şi-atunci poate vă veţi întreba de unde scot treburile alea pe care le toarnă domnii politicieni în toate discursurile de campanie? De unde ştiu politicienii care sunt nevoile noastre, cum e cel mai bine pentru noi şi cum ar trebui să facem dacă ei comunică atât de greu cu noi?

Ştiu de la Dan Bittman.

Citesc în presă că pe mulţi străini îi loveşte grav depresia după ce văd filmul Avatar! Întorşi acasă după o seară suprareală la cinematograf, unii spectatori încep să scrie pe forumuri şi pe bloguri despre cum le vine să-şi sculpteze venele cu lama, supăraţi că nu pot trăi pe planeta fictivă Pandora! Le place flora, le place fauna. Alţii vor să înfiinţeze pe Pământ triburi Na’vi şi să trăiască precum alienii din film! Le place mentalitatea, le place stilul de viaţă. Dar oare se vor şi picta în albastru şi vor renunţa la pielea albă, cea care, nu-i aşa, îi face superiori în faţa tuturor celorlalte rase pământeşti sau extraterestre? Întrebarea vine deoarece am citit că asta au înţeles unii din film: e rasist cap-coadă, ni-i arată pe nişte albi raţionali şi tehnocraţi care îi salvează mesianic pe indigenii spirituali şi tribali, nu e politically-correct!

Pandora

Eu nu ştiu cum stau treburile pe Pandora, încă nu am văzut Avatar, mai rabd până prind un loc decent la IMAX 3D. Sper doar să nu fie atât de bine făcut filmul încât să mă deprime şi să-mi insemineze şi mie idei suicidale! Am rămas uneori cu sentimente puternice dar nu mi s-a mai întâmplat să fiu chiar deprimat după filme de ficţiune care nici nu aveau ţinta asta, cum nu are nici Avatar.

O deprimare mai eficientă vine din realitatea luată ca atare, nu trebuie să te raportezi la ficţiune! Mi-a demonstrat Michael Moore care m-a deprimat recent prin Capitalism: A Love Story! Este un documentar care arată de unde a pornit criza mondială cu care ne distrăm acum şi pariurile riscante ale dragilor bancheri. După ce l-am văzut şi m-am gândit unde s-a ajuns, parcă îmi venea să…

Tot din realitatea avem pe Discovery Channel documentare despre braconieri care le dau o bastârcă puilor de focă în moalele capului şi îi belesc. Mai sunt reportajele despre poluarea industrială a apei potabile şi despre foametea din Africa. Sunt chiar şi ştirile zilnice. Eu unul mă uit la ele şi de multe ori parcă îmi vine să…

Dar astea sunt toate lucruri triste, rele, traumatizante, e normal să-ţi omoare cheful de respirat. Eu am avut însă unele deprimări bizare pornite de la diverse realităţi care nu erau negative.

Jennifer Pershing

Spre exemplu, am fost straniu deprimat după ce am văzut la MTV Cribs ce case au unii rapperi semiobscuri care fac piese hot pentru dat din fese în club. Nimic trist în treaba asta, nu? Apoi le-am ascultat mai atent versurile… şi parcă îmi venea să…

Apropo de fese, am mai fost deprimat şi când am aruncat un ochi la vreo revistă glossy. Am văzut ce convieţuieşte pe Pământ şi m-am gândit la istoricul meu sexual. Şi parcă îmi venea să…

Apoi, sunt deprimat zilnic când văd ce vieţi liniştite duc unii oameni, ca politicienii, ca Poponeţ… Şi parcă îmi vine să…

Iar momentan cred că mă deprim cel mai grav când ma gândesc la străinii deprimaţi de Avatar. Le înţeleg supărarea: lumea e rea, viaţa e grea, Pandora e utopia. Dar văd zilnic la TV şi diverse imagini din ţările deprimaţilor şi nu e rău ce văd în acele imagini. Iar apoi ies pe stradă în Bucureşti. Şi parcă-mi vine să…

Se cuvine să-i mulţumim toţi tenisfaceristului Ion Ţiriac pentru că nu stă pe coadă ci combate cu gripa porcină! El a tot încercat să ne prevină în fiecare ianuarie încă din 2005 că vine ceva grav şi are legătură cu porcii! A mirosit pericolul şi mergând pe instinctul lui animalic a înfiinţat “tradiţionala vânătoare de la_Balc“, cum am văzut că i se zice în presă. Nu prea înţeleg de unde “tradiţională” dacă e abia al şaselea an când pescuiesc porci cu puşca în acest format. Nu ştiam că tradiţiile se împământenesc atât de repede. Probabil românul le creează la fel de uşor cum le şi abandonează.

Mulţumim, Ţiri! (poza © opentenis.ro)

După “tradiţionalul eveniment” de duminică, Ion Ţiriac merită să fie ministrul de externe sau măcar ambasador! Eroul nostru nu doar că s-a luptat ca un berserker cu gripa porcină ci i-a convins şi pe mai mulţi străini de rang înalt şi vârsta a doua spre a treia să ne ajute free of charge! Crema bogătaşilor internaţionali s-a adunat în rezervaţia de la_Balc să lichideze (bang-bang!) pericolul gripei porcine în România. Oare străinii au venit cu alicele de acasă sau le-au cumpărat made in Romania? Poate Ţiriac merită şi o decoraţie pentru promovarea industriei româneşti!

În orice caz nu merită să fie hulit de toţi pămpălăii ăştia ecologişti! Auzi la ei, cică e o bestie pentru că organizează treaba asta! Cică ar trebui s-o lase-n sânge de vânătoare! Dar bărbăţia? Cu bărbăţia lui cum rămâne, băi tree-huggers? Un astfel de mascul potent (financiar zic, pentru alte privinţe drogaţi-o şi obţineţi o exclusivitate de la Andreea Marin) trebuie să-şi afirme bărbăţia! Şi a ales varianta optimă de a o face! S-ar fi putut bate cu un oarecare, dar mustaţa stufoasă şi moale i-ar fi dat un avantaj necinstit în faţa unui pumn. Ar fi putut să urineze de pe o clădire înaltă, dar asta e demonstraţia de bărbăţie rezervată beţivilor. Ţiri a ales corect provocarea cea mai crâncenă: lupta cu bestiile fioroase!

Şi el şi ceilalţi 29 de voinici virili şi viguroşi care au participat la vânătoare ştiau din start cât de dură este experienţa. Ştiau că un vânător bun trebuie să detecteze zona unde se ascunde prada după urmele lăsate în pământ şi după excrementele rămase în urmă! Ştiau că un vânător bun trebuie să intuiască în ce cotloane s-ar putea ascunde animalele speriate şi să le aţâţe cu nişte mâncare! Ştiau că un vânător este constant în pericol de a deveni el prada!

Nu ai nimerit şi acum râde antipaticul ăsta de tine!

Bărbaţii noştri ştiau toate aceste lucruri şi totuşi… au riscat! Au riscat şi au angajat 100 de gonaci din satele din jur pe 100 de lei şi promisiunea unui picior pentru răcitură! Au riscat şi i-au trimis să adune porcii într-un spaţiu îngrădit! Au riscat şi s-au aşezat pe scaune într-o zonă păzită! Au riscat şi au apăsat trăgaciul când le-a trecut ceva prin faţă! Au riscat şi au nimerit porcii care nu prea fug deoarece sunt aproape domestici graţie maşinilor cu mâncare trimise în rezervaţie! Bărbaţii noştri au riscat şi au învins bestiile! La fel cum au riscat şi în afaceri de au ajuns bogaţi!

Cei 130 de porci mistreţi doborâţi sunt dovada potenţei celor doar 30 de bărbaţi. Iar cei 100 de gonaci care au fost acolo doar pentru a-i lăuda după fiecare salvă pot să ateste faptele de înaltă vitejie! Pot mărturisi şi asistenţii bogătaşilor precum şi vânătorii profesionişti care s-au ascuns în spatele bărbaţilor!

Care bărbaţi, după o asemenea luptă, erau extenuaţi şi s-au dus să se relaxeze. Rapsozii le-au cântat imediat eroismele: Traian Ilea – Puşca şi cureaua lată! A făcut atmosferă şi Lavinia Parva, fostă componentă a trupei Spicy! Şi cireaşa de pe tort, Ana Lesko! Oare a pescuit şi ea ceva de printre bogătaşii ăia? Are asemenea reuşite la CV… Fahren Sie einen Porsche jetzt, Fraulein Lesko?

Poate vă întrebaţi ce îi face pe aceşti bărbaţi nişte eroi? Se ştie că un erou este cel care are grijă de cei bătuţi de soartă. Şi uite că bărbaţii noştri nu s-au dezminţit! Carnea va fi donată în cel mai pur spirit caritabil unor bătrâni care nu prea mai au dinţi cu care să o mestece sau unor copii care n-ar gusta-o nici dacă le-ai da o jucărie la meniu. Voi, cei cadorisiţi, să vă aud în cor: Mulţumiiim, domnu’ Ţiriaaac! Mulţumim că ne hrăneeeşti!

Şi vă va mai hrăni încă 5 ani, domeniul de la_Balc e al lui până în 2015. Şi-altă dată, şi-altă dată, o s-o facem şi mai şi mai lată. Şi-altă dată, şi-altă dată, tot cu puşca şi cureaua lată!

După toate acestea, eu totuşi rămân cu o întrebare: Ilie Năstase pescuieşte?

Prin chestia asta am încercat să-l uşurez pe mogulul Voiculescu de 1.000 de euro la concursul lui.

Iunie 2004. Bucureşti, România. În faţa unei clădiri înalte de birouri se întâlneşte Felix, un mogul atotputernic, cu 3 cerşetori amărâţi. Cel mai mare dintre ei, deşi vine să se milogească, tot îşi încordează puţin muşchii, că aşa-i e firea. Fata diafană din spatele lui pare pierdută în spaţiu, cu buzele ţuguiate, gata să sugă ceva bun, dar îi umblă mintea fără încetare. Iar cel micuţ, călare pe un porcoi de bani, a adormit, obosit de la atâta alergat după şi pentru cel mare. Căruia acum îi poţi citi disperarea în ochi. N-ar cerşi, dar altă variantă nu are şi trebuie să aleagă o soluţie imorală. Îşi dă jos căciula cea portocalie (semn pentru vremurile ce vor veni) şi începe să se smiorcăie:

I-a fost milă de ei... (click pe poză şi se face mare)

- Moguli buni cu suflet mare, dacă vreţi şi dacă puteţi, să mă ajutaţi şi pe mine cu nişte voturi! Subalternii mei din partid sunt grav bolnavi de coruptită cronică şi eu trebuie să am grijă de frăţiorii mei mai mici. Cu bănişorii de la stat abia ne descurcăm să cumpărăm voturile în fiecare zi de alegeri, ca să mănânce şi gura noastră o pâine… Dumnezeu să v-ajute! DNA să vă uite! CNSAS să vă ierte!

Mogulul se uită bănuitor spre el dar nu se poate abţine. Parcă i se rupe ceva… Şi ştie că i s-ar putea întoarce înzecit dacă face o faptă bună şi nu-l alungă pe milog.

- Ia de aici, amărâtule! Să nu uiţi ce am făcut pentru tine!

Sărmanului i se înseninează faţa! Da, a reuşit! Va scăpa de necazurile social(democrat)e şi va putea face orice îi pofteşte inimioara!

- Bogdaproste, boierule! spune el jubilând.

Face stânga-nprejur şi se îndepărtează cu paşi repezi, trăgându-i după el pe frăţiorii săi. Cu glasul grav, spune aproape în şoaptă, ca pentru sine:

- Te ţin eu minte…

Apoi ochii i se încruntă şi faţa i se întunecă. His time has come.

Ministerul Sănătăţii are ceva cu taximetriştii. Auzi, taxă pe fast-food! Şi ei ce mai mănâncă? Doar n-o vrea ministerul să-i înveţe să-şi facă pacheţele de acasă! Sandvişuri la toaster? Caserole cu nişte salată boeuf?? E nebunie curată!

Săracii taximetrişti flămânzi mă vor înjura şi mai tare de azi înainte când nu le voi lăsa bacşiş. “Şefule, păi ce faci, nu laşi ceva aicea şi la băiatu’? Ştii că azi am mancat doar două şaorme şi alea abia medii?” De fapt, e nesimţire din partea mea când le răspund că bacşişul se lasă dacă ţi-a plăcut serviciul primit, mâncarea, atmosfera, stripteuzele…

Ce vor să-ţi facă ăştia, mânca-ţi-aş... (poza © McDonald's)

Am intrat pe site-ul Ministerului Sănătăţii să văd proiectul de lege. M-am învârtit ceva până să dau peste document. Site-ul, ca al multor alte ministere, e pilaf. Apropo, pilaful nu intră în taxa asta nouă, nu? Uite expunerea de motive de la experţii în sănătate: LEGE pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Se pare că taxa asta va intra cam pe tot ce se bagă-n gură şi nu e aşa cum a lăsat mama natură. Orice produs care are “conţinut crescut de aditivi alimentari” se taxează. Nu ştim încă ce înseamnă treaba aia, să vedem lista cu valorile admise. Poate că şi şunca în plastic, aia vidată, are prea multe treburi în ea. Salamurile ştim deja că nu-s prea bune. În stilul ăsta, îi cam înţeleg pe taximetrişti că n-au cu ce să-şi facă sandvişuri!

Eu totuşi am o suspiciune. Ministrul Sănătăţii e UDMR-istul Cseke Attila. Domnule ministru, dar kurtos kalacs-ii vor fi taxaţi? N-au prea mult zahăr? Sau aveţi o reţetă nouă care-i face compatibili cu legea? Vă spun eu, e manevra politică asta, să ne invadeze ungurii cu produsele lor!

P.S.: Site-ul lui Cseke Attila e în .ro dar se deschide pe limba maghiară. Frumos, nu? De fapt, steguleţele alea sunt decoraţiuni, nu funcţionează. Nu există nici varianta în engleză şi nici cea în română. Că doar nu-i trebuie.

Îmi pare rău că Andrei Gheorghe nu este purtătorul de cuvânt al Ministerului de Finanţe. El este ceva mai sus, le face întreaga filozofie de comunicare. Deci stă în spate, n-are vorbe de vorbit în faţa presei. Mare piedere şi pentru jurnalişti şi pentru public!

Românilor, ce mega conferinţe de presă ar fi ieşit! Imaginaţi-vi-l pe Gheorghe la pupitru: “Bună ziua, naţiune. Această este o conferinţă de presă organizată de mine. La final, doar două întrebări. Dar TU să nu îndrăzneşti, stai jos, eşti idiot!”. Şi ar continua pe acelaşi ton. S-ar râde mai bine decât la o comedie cu negri! Eu încă sper ca va vorbi şi el! Fingers crossed!

De fapt, eu l-aş fi pus chiar purtător de cuvânt pentru întregul guvern. Pentru că mă uit la el şi parcă văd un politician. E arogant, are tupeu şi încă ceva care de fapt îl şi recomandă pentru post: o doză serioasă de românism. Sunt sigur că s-au prins şi politicienii cât de bine le seamănă şi că n-ar fi dat bine pe sticlă. Preferă să o trimită la pupitrul de la Palatul Victoria pe domnişoara Ioana Muntean. Cu o voce liniştită, calmă, respectuoasă, inofensivă, aşa-i că pare exact opusul politicienilor?

Totuşi, un Gheorghe arogant ar mai fi deviat atenţia de la Elena Udrea care a sfidat cu mult tupeu de câte ori a avut ocazia şi parcă promite s-o facă din nou cât de curând. S-au gândit oare la varianta asta? Şi dacă da, să nu-mi spuneţi că au preferat să o lase pe doamna ministru descoperită şi expusă criticilor de la jurnaliştii cei răi!

Un titlu de mare inspiraţie pe www.realitatea.net: Moartea face ravagii printre celebrităţi.

Moartea, care este ea, e "ravagioasă" de felul ei...

E de fapt un articol preluat de pe www.tabu.ro, autorii acestui titlu profund, spre care găsim şi trimitere: Moartea face ravagii printre celebrităţi.

O frază plină de semnificaţii

Moartea face ravagii printre celebrităţi precum furtuna prin lanul de păpuşoi.

Veţi spune că fac pe deşteptul, mă trezesc eu repede să-i corectez pe alţii. Mă, poate mă răzbun pentru multele dăţi când am fost şi eu corectat de şefii mei sau chiar de public. Sau poate se vrea constructivă critica mea…

Victor Ciutacu propune să începem noi, cei de pe pe internet, reforma presei. E o treabă foarte ambiţioasă şi chiar bate spre imposibil. N-au reuşit mogulii atotputernici, consultanţii “focusaţi” şi şefii cu mulţi ani de presă în spate.

Eu încep cu o banalitate groaznică: presa este bolnavă. Nu închideţi pagina, prin metaforă poate îmi mai îngraş cuvintele: ca la orice boală, cel mai bine este să mergi la doctor. Chiar dacă ai simptome asemănătoare cu cele ale unui cunoscut, nu lua din oficiu ce medicamente ia şi el. Doctorul este singurul capabil să-ţi spună exact ce ai şi să-ţi dea medicamentele potrivite.

Fiecare instituţie de presă, fiecare ziar, revistă sau televiziune, are alte bube. Scăderea tirajelor, a GRP-ului, a audienţelor, sunt doar febra (plus durerile de cap asociate).

Tot ce putem face noi, pe internet, este o lista a simptomelor. Pe care să o poată consulta orice patron, şef sau jurnalist şi să vadă ce îl doare. Apoi, tratamentul se dă individual. Până la urmă e treaba patronilor să reorganizeze de sus în jos conform feedback-ului primit de jos în sus, de la public, jurnalişti şi şefi. Mogulii curajoşi şi serioşi vor face ca la doctor: jos pantalonii şi sus pe masă, la endoscopie. Şi vor săpa adânc să vadă ce nu merge în instituţia lor. Nu vor face doar câteva şedinţe cu nişte şefi de departamente şi prezentări PowerPoint, ci analize cât mai amănunţite, mergând până la a cere feedback detaliat şi de la băieţii de la IT care devirusează zilnic computerele din redacţie. Nu vor dispune din coada pixului o scadere de x% din salariile tuturor şi nu vor cere să fie disponibilizaţi în total z oameni. Ci îşi vor găsi timp să studieze fiecare ungher al redacţiei şi vor trata fiecare chestiune individual. Poate dacă le dăm noi o listă vor şti după ce să se uite. Şi după ce vor găsi problemele, vor decide: reorganizare, repoziţionare, reinventare sau poate chiar riscul la ceva complet nou.

Nu spun că doar patronii sunt dracii care îi pun la cazanele cu smoală pe bieţii jurnalişti. Au şi ăştia problemele lor. Sunt jurnalişti nepregătiţi care gherlesc non-stop. Sunt şi jurnalişti buni plătiţi prost şi blazaţi. Sunt redacţii unde volumul de muncă este enorm şi scapă greşeli. Până la urmă, tot înspre patroni se îndreaptă degetele acuzatoare. De ce angajează oameni incompetenţi? De ce nu-i plătesc bine pe cei buni? De ce îi pun să tragă la jug până la epuizare? Şi e normal tot spre patroni să ne uităm. Ei sunt stăpânii, ei taie şi spânzură.

Apoi orice ai face, piaţa media e acum în contracţie. Şi dacă mai punem la socoteală şi norocul care ne petrece pe toţi, deja noi jurnaliştii ne deprimăm şi nu mai avem chef să scriem nici despre bugetul pe 2010 şi nici despre noul hit al lui Fernando de la Caransebeş.

Victor Ciutacu a adunat deja în comentarii la el pe blog alte câteva simptome. Sper să şi folosească lista.

În fluxul de ştiri www.antena3.ro a apărut astăzi, în sfânta zi de duminică ( ), această “ştire”: Striptease executat de o profesionistă într-o cameră de hotel.

Breaking-news!!!

Pentru necunoscători, prin redacţii se aude obsesiv o întrebare simplă: Care-i ştirea? Fiindcă în funcţie de valoarea de ştire a unei informaţii vine decizia editorilor de a introduce subiectul în jurnal / pagină sau de a-l da.. uitării.

În cazul de faţă, care este ştirea? Este domnişoara o persoană cunoscută prinsă într-o ipostază delicată? Este o vedetă porno consacrată şi cu performanţe care a făcut ceva demn de o ştire? A fost acest clip premiat la festivaluri internaţionale de profil pentru calitatea producţiei? Ce caută în secţiunea “Ştiri tabloid”? Ce dă calitatea de ştire acestui clip? Ce este special la acest clip faţă de oricare alte striptease-uri disponibile pe internet? Ce este diferit faţă de un film porno profesional după ce încă din titlu ni se spune că este vorba despre o profesionistă în ale sexului?

Citind “ştirea” găsim, după un text de umplutură, o promovare pentru www.videonews.ro, implicaţia logică fiind că acolo sunt disponibile alte astfel de clipuri. Doar www.videonews.ro e în concurenţă directă cu www.youporn.com, www.sextube.com, www.pornhub.com, nu?

Iar trimiterea spre www.totulredus.ro pare forţată. Sau poate acest clip a fost publicat pe www.antena3.ro tocmai ca să promoveze secţiunea de lenjerie intimă de pe acel site? Văd în arhiva secţiunii alte astfel de încercări.

Fiindcă sectiunea “Ştiri tabloid” mai are suficiente clipuri care nu sunt ştiri, nici măcar nu sunt haioase, inedite, camere ascunse sau orice alta scuză plauzibilă. Sunt doar pornografie accesibilă.

UPDATE: Am lăsat un comentariu la acea ştire şi.. a fost cenzurat automat de către sistem imediat după ce am dat post. Uitaţi ce am scris:

“Am cautat o “stire” aici dar n-am gasit niciuna. E doar niste pornografie accesibila. Executata chiar de o profesionista.
Nu conteaza, sa creasca vizualizarile, atat conteaza!
V-am tras putin de urechi la mine pe blog.”

E bine că mizerii ca astea scrise de mine nu murdăresc www.antena3.ro…

A trecut Crăciunul, dar poza merită.

Deschide uşa, sanguine, că vin vampirii la tine...

Oare cum ar suna colindele prezentată de Asociaţia Dracula?

Deschide uşa, sanguine / Deschide uşa, sanguine / Că venim şi noi la tine / Să te sugem bine-bine

Noi la clinică am fost / Noi la clinică am fost / Da’ nu-i sânge de prisos / Nu donează nime-nime

Şi-am văzut bolnavi la pat / Şi-am văzut bolnavi la pat / De la cât au tot mâncat / “E Crăciun, deci bagă-n tine”

Doctorii se-agit-acum / Doctorii se-agit-acum / Sângele ăsta nu-i bun / Multe calorii conţine

Mai târziu am fost la morgă / Mai târziu am fost la morgă / Da’ nu-i sânge ce să curgă / Cum să îl extragi din vine?

Am mai fost şi-n alte locuri / Am mai fost şi-n alte locuri / Da’-nghiţim numai cu noduri / Sânge fără vitamine

Dar aici noi ştim că-i bine / Dar aici noi ştim că-i bine / Fiindcă tu nu eşti oricine / Tu chiar ai grijă de tine

Şi de-aici ghici ce decurge / Şi de-aici ghici ce decurge / Ne e foame şi vom suge / Sângele tău, sanguine!

Chintesenţa sărbătorilor de iarnă!

Aho aho, copii şi fraţi / Staţi puţin şi comentaţi / În blogroll m-adăugaţi / La post-uri link-uri îmi daţi / Astăzi anul se-nnoieşte / Blogul ăsta se porneşte / Şi începe-a publica / Reveniţi şi veţi vedea!

Hăăăi, hăăăi…

La mulţi ani! Uite că a început 2010 şi odată cu el acest blog. Târziu, ştiu, cred că sunt ultimul om care-şi face blog, spre ruşinea mea. E o idee mai veche, printre alte proiecte pe care de asemenea le-am tot amânat, iarăşi spre ruşinea mea. Recent însă am avut ceva timp să-l pun pe picioare, după ce mi-am dat demisia.

Apropo de demisie, imediat după chiar mi-a spus (în glumă?) cineva să-mi fac un blog… unde să-i înjur pe foştii şefi şi colegi. Cică să deschid un cont cu un nume ciudat pe Blogger sau Blogspot unde să tun şi să fulger! “Păi de ce?” am zis contrariat. “Nu ţine energia asta negativă în tine, te roade şi te distruge!”. Hmmm… Na, eram oarecum supărat atunci, dar cu siguranţă nu păream distrus şi însetat de sânge?! Dacă a fost doar o glumă, pardon, se pare că nu mai am eu umor. Trimiteţi-mi recomandări de filme de comedie ca să-mi revină hazul. Sau poate omul a crezut că a fost o ceartă monstruoasă şi multe frustrări, cum e de obicei la demisii! Nici vorbă, dar nici plăcut nu a fost. Pentru că la serviciu e cam ca în dragoste: la despărţire e greu să rămână sentimente frumoase şi cele care totuşi rămân sunt fragile. Şi oricum nu prea am de ce să-i înjur pe acei oameni, chiar am mai multe motive să-i laud pe mulţi decât să-i hulesc.

Aşadar blogul ăsta e pentru alte treburi. Văd eu cum sucesc energia aia negativă şi ce iese din ea, haha…

Iar pentru cei care nu mă cunosc, sunt un tânăr căruia îi place mass-media. De câţiva ani mi-am tot băgat nasul în câteva instituţii media din provincie şi “de la centru” şi încă nu mi l-am fript. Cel mai recent am dat cu mopul la o televiziune naţională ca producător de jurnal.

“Ah, încă un jurnalist îşi face blog să ne plictisească…” zic unii. Răbdare, poate e ceva de capul meu.